În Franța este organizată începând de marți expoziția deschisă „Eli Lotar (1905-1969), un eveniment dedicat fiului lui Tudor Arghezi, pe numele său adevărat Eliazar Lotar Teodorescu.
Lotar a ajuns în Paris în 1924 când avea 19 ani și s-a impus ca una dintre cele mai dinamici figuri ale artei imaginii. „Expoziția examinează într-o lumină nouă rolul acestui participant vital la modernitatea fotografiei printr-un parcurs tematic ce pornește de la «Noua Viziune» la cinematograful documentar, trecând prin peisajele urbane, industriale sau marine. Portretele sale arată atracția pe care o simțea pentru atitudini și apropierea pe care a avut-o față de marii artiști ai epocii sale. Angajamentul social și politic al lui Eli Lotar, ca și preferința pentru lucrările colective, se dezvăluie în proiectele sale cu scriitori (Jacques et Pierre Prévert), oameni de teatru (Antonin Artaud și Roger Vitrac) sau cu realizatori de film cunoscuți (Joris Ivens, Alberto Cavalcanti și Luis Buñuel) pe care contextul sociopolitic agitat din anii ’30 nu îi lăsa indiferenți“, se arată în prezentarea expoziției, conform Cotidianul.
Contribuția sa la formulările modernității în fotografie a fost recunoscută abia în 1990, deși unul dintre filmele sale au fost selecționate în Festivalul de la Cannes încă din 1964. Expoziția din Piața Concorde din Paris este una dintre cele 86 de manifestări ce participă la Luna Fotografiei la Paris, eveniment care prezintă de 36 de ani arta fotografică unui public larg.