Acordul privind amplasarea elementelor scutului antirachetă în România a intrat în vigoare

Acordul privind amplasarea elementelor scutului antirachetă în România a intrat în vigoare

Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România a intrat în vigoare vineri, 23 decembrie.

„România şi Statele Unite ale Americii au plăcerea să anunţe împreună că Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România a intrat în vigoare la data de 23 decembrie 2011”, informează un comunicat MAE de vineri, citat de Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, la 15 decembrie, că a promulgat legea pentru ratificarea acordului dintre România şi SUA privind scutul antirachetă, el explicând că, în aceste condiţii, activităţile de transformare şi adaptare şi cele de dotare cu rachete aeriene ale bazei de la Deveselu pot începe.

Acordul privind amplasarea în România a unor elemente ale scutului american antirachetă a fost semnat, la 13 septembrie, la Washington, în timpul vizitei preşedintelui Traian Băsescu, la un an şi jumătate de la anunţul privind participarea României la acest proiect.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`