Un proiect BOMBĂ de modificare la Codul Penal a trecut TACIT prin Senat: Dacă afli despre o infracțiune şi nu depui denunţ în 30 de zile ajungi după gratii (VIDEO)

Un proiect BOMBĂ de modificare la Codul Penal a trecut TACIT prin Senat: Dacă afli despre o infracțiune şi nu depui denunţ în 30 de zile ajungi după gratii (VIDEO)

Proiect bombă în Parlament, care a trecut deja tacit de Senat. Denunţătorul care nu a sesizat organele competente în termen de 30 de zile de la comiterea faptei riscă o pedeapsă între 2 ani şi 6 ani de închisoare.

Iniţiatorul proiectului este senatorul ALDE Ioan Ghişe, iar proiectul a obţinut aviz negativ de la CSM şi fostul guvern. Numai că proiectul a fost depus în Parlament pe 22 decembrie, când aleşii absentau masiv, aşa că acum a ajuns deja, tacit, în forul decizional.

"Omisiunea de a denunța în maximum 30 de zile săvârșirea unei fapte prevăzute de Codul penal se pedepsește cu închisoarea de la 2 ani la 6 ani", precizează proiectul de lege.

Articolul 266 din Codul Penal a ajuns pe masa celor din Camera Deputaţilor. Aleşii vor să îl modifice, iar cei din Senat deja l-au adoptat tacit. În noua formă propusă, dacă afli despre o infractiune şi nu depui denunţ în 30 de zile ajungi după gratii, iar pedeapsa este între 2 şi 6 ani. În schimb nedenunţarea săvârşită de un membru al familiei nu se mai pedepseşte.

Cei din Consiuliul Superior al Magistraturii nu sunt de acord cu aceste schimbări şi au dat aviz negativ. Magistraţii spun o astfel de modificare nu se impune pentru că se extinde denunţul imediat ''faţă de toate faptele penale".

Un proiect BOMBĂ de modificare la Codul Penal a trecut TACIT prin Senat: Dacă afli despre o infracțiune şi nu depui denunţ în 30 de zile ajungi după gratii

#DIRECT_ONE_02dhy5#

Și totuşi textul propus exclude faptele incriminate de legile penale speciale, limitându-se doar la faptele prevăzute de codul penal, ceea ce face ca legea propusă să nu fie clară şi concisă.

Ministrul interimar de la Justiției, Ana Birchall, a refuzat să comenteze proiectul lde lege afirmând că dorește să se consulte înainte de a da o părere oficială.

"Nu comentez punctual pe niciun proiect de lege până nu ma consult cu toată lumea. N-am putut să mă uit la câte legi sunt în Parlamentul României", a afirmat Ana Birchall.

Şi în august 2016, Guvernul tehnocrat a criticat acestă propunere de modificare a articolului 266. Aceştia au explicat că noua formă de infracţiune este criticabilă, în sensul în care ar avea o aplicabilitate limitată, lăsând nepedepsite infracţiunile de nedenunţare săvârşite în relaţia cu alte infracţiuni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție