Președintele parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, a declarat că, Republica Moldova va continua implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, în ciuda criticlor venite din partea opoziției și a președintelui Igor Dodon, informează Deschide.md.
Candu a făcut această declarație îmn cadrul întrevederii pe care a avut-o cu președintele camerei inferioare a parlamentului de la Dublin, Sean O'Fearghail, ocazie cu care oficialul de la Chișinău a solicitat sprijin politic pentru promovarea temelor legate de Republica Moldova în structurile Uniunii Europene și ale Consiliului Europei, arată sursa citată.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat recent, după o serie de întâlniri avute la Bruxelles cu liderii europeni, că va denunţa acordul de asociere dintre Republica Moldova şi UE, ca urmare a unui referendum sau după alegerile parlamentare și că este împotriva inaugurării la Chișinău a Biroului de legătură NATO.