Pariul BCE: Gură de oxigen pentru zona euro sau 490 de miliarde irosiți?

Pariul BCE: Gură de oxigen pentru zona euro sau 490 de miliarde irosiți?
Foto: guardian.co.uk

În timp ce băncile europene au înghițit creditele de 490 de miliarde de euro cu dobândă redusă oferirte de Banca Centrală Europeană (BCE), miercuri, micșorând astfel temerile unei prăbușiri iminenete a sistemului bancar sub greutatea datoriilor suverane, analiștii financiari se întreabă câți bani vor ajunge în realitate în economiile din zona euro.

Să finanțezi băncile pe trei ani cu o dobândă de 1% este o absurditate, titrează cotidianul Le Monde, jurnaliștii exprimându-și rezervele în privința efectelor împrumutului.

Deși intenția declarată a BCE și a liderilor europeni era de a elibera presiunea acumulată și de provoca o dezghețare a creditelor europene șansele sunt ca aceste deziderate să nu fie atinse.

În realitate împrumutul servește mai mult băncilor decât statelor pentru că este puțin probabil ca acestea să investească banii primiți în titluri de stat și ca urmare problema datoriei suverane a zonei euro rămâne nerezolvată.

Mai mult împrumutul nu face decât să ajute băncile cu performanțe slabe în dauna celor gestionate corect. Astfel băncile din Italia și băncile din germania primesc finanțări la o dobândă egală deși diferența între CDS-urile celor două țări este mai mare de 5 pp.

Ajutor pentru Italia și Spania?

Scenariu în care bancile se vor repezi și vor cumpăra cu aceste împrumuturi titlurile statelor cu probleme cum ar fi Italia și Spania este cel puțin nerealist în ciuda îndemnului lansat de președintele Franței, Nicolas Sarkozy.

Bancile nu își vor majora expunerea la datoriile suverane și pentru că regulamentul Autorității Bancare Europene (EBA) o interzice a declarat șeful Asociației Băncilor din Italia, Giovanni Sabatini.

“Regulile  EBA în privința cumpărării de titluri de stat sunt restrictive, astfel încât nici măcar importanta infuzie de capital a BCE nu poate fi folosită pentru finanțarea datoriilor suverane”, a declarat el.

În fapt marea majoritate a băncilor aveau deja credite de la BCE și au obținut nu capital nou ci refinanțarea creditelor mai scumpe la un an la o dobândă mai mică. Infuzia de capital reală, estimează specialiștii, fiind de fapt de 200 de miliarde de euro.

Concluzia în privința eficienței acestei operațiuni a BCE urmând a putea fi trasă doar după ce se va vedea cât din acești 200 de miliarde vor fi folosiți pentru cumpărarea titlurilor de stat ale statelor afectate de criza datoriilor suverane.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`