Externe - 23 nov, 13:07
Casa Albă a anunțat duminică data la care urmează Donald Trump să se întâlnească cu aliații din NATO.
După o convorbire telefonică între președintele american și secretarul general al Alianței transatlantice, Jens Stoltenberg aceștia s-au decis ca în luna mai membrii alianței să se întrunească, potrivit Agerpres.
Informația a fost făcută public într-un comunicat al Casei Albe în care se precizează că Trump și-a exprimat "susținerea fermă pentru NATO", dar a chemat membrii europeni să facă mai mult.
Casa Albă mai adaugă că cei doi au discutat și despre o "potenţială soluţie paşnică pentru conflictul de la graniţa ucraineană”.