Emil Boc: O campanie electorală în minus nu înseamnă deficit pentru democrație

Emil Boc: O campanie electorală în minus nu înseamnă deficit pentru democrație

Premierul Emil Boc a declarat joi în Parlament, înainte de votarea moțiunii de cenzură „După 22 de ani, democrația este în pericol”, că „o campanie electorală în minus nu înseamnă deficit pentru democrație”, precizând că două campanii într-un singur an „ar încetini motoarele dezvoltării și ar provoca dispute politice”.

O campanie electorală în minus nu înseamnă deficit pentru democrație. Comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale reprezintă și o șansă pentru un interes sportiv al alegătorilor, care o să vină și mai mulți la vot. Două campanii electorale pe parcursul unui singur an, inevitabil înseamnă încetinirea motoarelor motoarelor dezvoltării, dispute poltiice, înseamnă practic paralizarea activității statului la nivel național și local, într-un an care are o miză enormă din punct de vedere economic, a consolidării situației României”, a declarat primul ministru.

El a solicitat astfel parlamentarilor să respingă moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie la adresa Guvernului.

Şedinţa plenului reunit al Parlamentului pentru dezbaterea moţiunii de cenzură „După 22 de ani, democraţia este în pericol” a început joi dimineaţa, parlamentari ai opoziţiei purtând banderole tricolore şi având steguleţe tricolore cu gaură în mijloc şi afişe pe care scrie „Libertate”.

Vezi AICI ce a declarat Victor Ponta în Parlament.

Emil Boc: Alegeri comasate nu înseamnă deficit pentru democrație

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`