Operatorul rețelei de hipermarketuri Real a anunțat că va închide unitatea din comuna Ghironda, din județul Timiș, situată în apropiere de aeroportul Timișoara, informează Ziarul Financiar.
Magazinul pe care grupul îl va închide este a treia unitate pe care compania o are la Timișoara și primul magazin Real închis în țară. Un magazin Real are, în medie, 250 de angajați.
Real este a treia mare rețea de hipermarketuri după cifra de afaceri, după Kaufland și Carrefour.
„Decizia de a închide magazinul din comuna Ghiroda este datorată situării magazinului într-o locaţie ale carei planuri iniţiale de dezvoltare nu s-au materializat. (…) Magazinul s-a dovedit a fi amplasat într-o locație ale cărei planuri de dezvoltare nu s-au materializat, ceea ce a generat pierderi importante pentru compania noastră”, au spus reprezentanţii companiei.
Tuturor angajaților magazinului Real – Ghiroda le vor fi asigurate locuri de muncă în cadrul companiei.
Reprezentanții companiei au precizat că în 2012 compania va relua expansiunea, cu o locaţie în parcul comercial AFI Bucureștii Noi.
În 2009, și Carrefour a închis un hypermarket la Brăila, după ce centrul comercial Armonia a fost, la rândul lui, închis.