Cinstiți și nevinovați. Ce politicieni grei scapă de pușcărie și de acuzații dacă ”legile lui Dragnea” intră în vigoare

Cinstiți și nevinovați. Ce politicieni grei scapă de pușcărie și de acuzații dacă ”legile lui Dragnea” intră în vigoare
Foto: BN24.ro

Guvernul Grindeanu ar putea adopta în ședința de miercuri ordonanța de urgență care prevede modificarea legislației penale, în sensul dezincriminării abuzului și neglijenței în serviciu. Pe de altă parte, grațierea ar putea fi trecută prin Parlament. (Detalii AICI)

Dacă aceste două proiecte vor intra în vigoare, mai mulți politicieni grei ar putea scăpa de dosarele penale, iar alții ar putea fi eliberați din pușcărie.

De exemplu, Dan Vociulescu ar urma să fie pus imediat în libertate deoarece legea i-ar reduce pedeapsa de zece ani de închisoare la jumătate. Din ce rămâne, el ar mai trebui să execute doar o treime pentru că are o vârstă înaintată, dar cum se află deja în spatele gratiilor de 29 de luni, înseamnă că o astfel de lege l-ar scăpa cu totul din pușcărie. Reamintim că Voiculescu a fost condamnat pentru privatizarea frauduloasă a ICA.

Nicuşor Constantinescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, ar beneficia și el de pe urma acestor proiecte. El ar putea cere înjumătățirea pedepsei pentru că este bolnav, dar ar putea cere și anularea unor probe strânse împotriva sa în alte dosare penale care îl vizează. Constantinescu este condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul finanţării Centrului Militar Constanţa, dar are și alte dosare grele pe rol.

Gheorghe Ştefan, fost primar de Piatra Neamț, condamnat la şase ani cu executare în dosarul Microsoft, ar putea scăpa cu totul de pușcărie, fiind într-o situație asemănătoare cu a lui Dan Vociulescu.

Elena Udrea ar putea scăpa de dosarul Gala Bute, date fiind modificările pe care Guvernul Grindeanu și-a propus să le aducă în ceea ce privește instituția denunțătorului. Dacă denunţurile ar fi anulate, ar dispărea şi acuzaţia de luare de mită în cazul Gala Bute.

Dacă aceste proiecte ar intra în vigoare, atunci și Alina Bica, fostă șefă DIICOT, ar urma să scape de mai multe denunțuri. De asemenea, ea ar scăpa de acuzaţiile de abuz în serviciu în dosarele în care este trimisă în judecată în cazul despăgubirilor frauduloase de la Agenţia Naţională de Restituire a Proprietăţilor (ANRP).

Un alt beneficiar este Gabriel Oprea, judecat în dosarul cheltuirii ilegale a fondurilor operative ale DIPI. El ar putea scăpa de probleme dacă abuzul în serviciu va fi dezincriminat.

De dosare vor mai scăpa fostul ministru Dan Şova, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu și Ludovic Orban.

Șeful PSD, Liviu Dragnea ar putea scăpa de acuzația de complicitate la abuz în serviciu în dosarul în care este implicată și fosta lui soție. Cum pragul prejudiciului pentru ca abuzul în serviciu să fie considerat infracțiune va fi fixat la 200.000 de lei, iar prejudiciul în dosarul său este e doar 108.000, liderul PSD ar urma să fie curățat de acuzația de corupție. Mai mult, odată ce ar intra în vigoare şi legea graţierii, ar dispărea pedeapsa de doi ani cu suspendare primită în dosarul Referendumului.

Preşedintele Senatului şi copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, va scăpa de dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă şi de favorizarea infractorului, dacă proiectul privind grațierea va intra în vigoare.

Foștii miniștri Dan Nica şi Alexandru Athanasiu, acuzați de abuz în serviciu în dosarul Microsoft II, ar urma să se bucure și ei de modificările aduse legislației penale. Ei ar urma să scape de acuzații, chiar dacă prejudiciul în dosarul lor este de peste 100 de milioane de dolari.

Şi Cristi Borcea va beneficia de pe urma graţierii pregătită de PSD, pentru că are un copil cu vârstă mai mică de cinci ani.

Modificarea Codurilor penale i-ar scăpa de acuzații și pe medicii de la Spitalul Floreasca, deși au achiziţionat o barocameră nefuncţională.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`