"Un stejar" – PREMIERĂ NAȚIONALĂ la Teatrul Tineretului Piatra Neamț (FOTO)

"Un stejar" – PREMIERĂ NAȚIONALĂ la Teatrul Tineretului Piatra Neamț (FOTO)

Teatrul Tineretului are plăcerea de a anunța cea dintâi premieră a anului 2017: Un stejar de Tim Crouch, regia Bobi Pricop. Reprezentațiile vor avea loc cu participarea extraordinară a actorilor Claudiu Bleonț și Ana Ciontea, în zilele de sâmbătă, 4 februarie, și duminică, 5 februarie, de la ora 19.00.

Prin proiectul propus de Bobi Pricop, Teatrul Tineretului vă invită să experimentați teatrul într-un mod surprinzător. Ineditul piesei Un stejar constă în faptul că unul dintre cei doi actori care vor juca în spectacol acceptă provocarea de a se afla la prima întâlnire cu textul chiar în timpul reprezentației, în faţa publicului. Actorul invitat se va urca pe scenă, alături de actorul Teatrului Tineretului, Mircea Postelnicu, fără să știe nimic despre piesă și fără să fi văzut spectacolul în prealabil.

Pentru primele două reprezentaţii, au acceptat să facă parte din spectacol doi actori celebri, legați afectiv de Teatrului Tineretului: Claudiu Bleonț şi Ana Ciontea. O miză importantă a proiectului este aceea de a readuce în fața publicului pietrean în primul rând pe actorii care au contribuit la crearea fenomenului Piatra Neamț în lumea teatrală românească. Aşadar, pentru următoarele reprezentaţii au fost invitaţi alţi foşti actori, TT fiind recunoscut drept rampă de lansare pentru actori precum Paul Chiribuță, Constantin Cojocaru, Ovidiu Crișan, Ioana Flora, Claudiu Istodor, Maia Morgenstern, Ioana Pavelescu, Oana Pellea sau Virginia Rogin.

"Conceptul piesei pornește de la opera de artă An Oak Tree, realizată în 1973 de Michael Craig-Martin, constând într-un pahar cu apă pus pe o etajeră, alături de un text scris, prin care autorul cere privitorului să accepte că a transformat substanța fizică a paharului cu apă în cea a unui stejar. Astfel, spectacolul chestionează natura realității vizibile în arta performativă. Spectacolul de teatru se naște şi trăieşte în mintea spectatorului, demersul scenic fiind doar agentul provocator de gânduri, emoţii şi senzaţii. Imaginaţia receptorului este cea care leagă elementele reale și fictive laolaltă şi le adună într-o poveste coerentă“, afirmă regizorul Bobi Pricop.

Tim Crouch (n. 1964), dramaturg, actor și regizor britanic, este unul dintre cei mai importanți creatori de teatru experimental, renumit mai ales pentru modul în care chestionează convențiile teatrale și implică publicul ca parte integrantă a spectacolului. Piesele lui Crouch au fost traduse și montate în teatre din Italia, Franța, Portugalia, Polonia, Cehia, Germania, Brazilia, Canada, Australia, SUA și Coreea de Sud. Stephen Bottoms, profesor de Teatru și Performance Contemporan la Universitatea din Manchester, consideră că piesele lui Crouch sunt parte din cea mai importantă mișcare în dramaturgia apărută până acum, în secolul XXI: „Nu pot identifica alt dramaturg care să fi chestionat la fel de sistematic convențiile teatrale, conținutul narativ și implicarea spectatorilor.“

Premiat încă de la spectacolul de debut, Bobi Pricop (n. 1986, Piatra Neamț) este printre cei mai apreciați tineri regizori români, participant la cele mai importante festivaluri de teatru din Europa: Festivalul de la Avignon (2014) și Edinburgh Fringe (2015). Un stejar este cea de-a cincisprezecea montare a sa, după proiecte pe scene precum Teatrul Național București, Teatrul Bulandra, Teatrul Național „Marin Sorescu“ Craiova etc. În 2016 a fost nominalizat la Premiul Cea mai bună regie din cadrul Galei UNITER, pentru spectacolul Pisica verde, jucat la Teatrul “Luceafărul” din Iaşi. Este la a treia colaborare cu scenograful Adrian Damian, după asistența comună la spectacolul Rinocerii al lui Robert Wilson.

Adrian Damian (n. 1984) a semnat până în prezent peste patruzeci de scenografii, colaborând cu importanți regizori precum Mihai Mănuțiu (cu care a realizat 21 de spectacole), Robert Wilson, Radu Afrim, Radu Alexandru Nica, Bobi Pricop, Peter Schnider, Roberto Bacci, Alexander Hausvater, Ada Lupu etc. În 2016 a fost laureat cu premiul UNITER pentru scenografia spectacolului Cântăreața cheală, realizat la Teatrul Național din Iași, în regia lui Radu Alexandru Nica.

Eduard Gabia (n. 1979) se recomandă drept facilitator și contextualist, performând inovator în dans contemporan (în calitate de coregraf și dansator), teatru, film și muzică. A derulat proiecte pe scene din New York, Paris, Viena, Berlin etc. A fost distins cu Premiul Jardin dEurope și invitat să creeze în cadrul Festivalului de la Avignon, în 2011. În același an, în cadrul Expoziției Anuale de Arhitectură din București, a realizat, împreună cu arhitectul Justin Baroncea, un proiect care le-a dat posibilitatea să dezvolte sunetul în spațiul expozițional. Gabia este toboșar în trupa Karpov Not Kasparov (80’s oriental-electro-clash).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate