Șeful ANAF: Nu a avut loc niciun control referitor la averea președintelui Klaus Iohannis

Șeful ANAF: Nu a avut loc niciun control referitor la averea președintelui Klaus Iohannis

Preşedintele ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, a negatinformația potrivit căreia instituția pe care o conduce ar fi declanşat un control pentru a stabili dacă familia Iohannis a declarat la Fisc veniturile obţinute din meditaţii în perioada în care actualul președinte era profesor de fizică.

"Potrivit preşedintelui ANAF, domnul Bogdan-Nicolae Stan, la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov (pe raza căreia se află Administratia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu) nu a avut loc niciun fel de control pe aceasta temă", precizează ANAF, într-un comunicat remis news.ro.

Precizările au fost făcute în contextul în care în spațiul public au apărut informații potrivit cărorala nivelul Direcției Finanţelor Publice Sibiu a fost declanșat un control pentru a vedea dacă soții Iohannis au declarat sumele obținute de Klaus Iohannis din meditații, atunci când era profesor de fizică.

Administraţia Prezidenţială a precizat, la solicitarea news.ro, că preşedintele Iohannis şi-a plătit întotdeauna taxele şi impozitele la stat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`