Mircea Geoană: Înțeleg reticența Curții Constituționale, dar nu înțeleg cine a avut interesul ca opoziția să piardă Senatul

Mircea Geoană: Înțeleg reticența Curții Constituționale, dar nu înțeleg cine a avut interesul ca opoziția să piardă Senatul
Foto: evz.ro

Senatorul Mircea Geoană a declarat, marți, că înțelege reticența Curții Constituționale, care a respins cererea sa privind revocarea din fruntea Senatului, însă a precizat că tot nu știe cine și de ce a avut interesul ca Opoziția să piardă șefia Senatului, potrivit Mediafax.

Am luat act de decizia Curţii Constituţionale, decizie pe care o voi respecta pe deplin întrucât am spus, şi repet, că nu am sesizat Curtea Constituţională în legătură cu înlocuirea mea din dorinţa de a-mi păstra poziţia, ci pentru că am vrut să mă asigur că au fost respectate legile, regulamentele şi Constituţia„, a spus Geoană.

Acesta susține că încă nu știe cine a fost în spatele revocării sale de la Senat și că dacă PSD dorea într-adevăr să reprezintă Opoziția, atunci nu este de înțeles de ce a renunțat la această funcție, doar de dragul de a scăpa de el.

Nici până în ziua de astăzi nu ştim cine şi de ce a dorit înlăturarea mea cu orice preţ, inclusiv cel al pierderii acestei poziţii importante pentru opoziţie. Dacă PSD şi partenerii săi doreau în mod real să facă opoziţie parlamentară, atunci nu este de înţeles de ce au preferat să piardă funcţia doar ca să scape de Geoană. Dacă, pe de altă parte, nu s-a dorit niciodată o opoziţie reală şi puternică, atunci înseamnă că cineva are interese ascunse, iar proiectul USL şi al Opoziţiei unite este în grav pericol de sabotaj chiar de la vârf„, a adăugat senatorul.

Curtea Constituțională a respins, marți, cererea lui Mircea Geoană privind revocarea sa din fruntea Senatului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`