Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie, instituţia care se ocupă cu fixarea preţurilor pentru români la electricitate, gaze şi agent termic, a trecut în bugetul pe 2017, la rubrica „Cheltuieli de personal”, o sumă de 72,97 milioane de lei, la cheltuieli totale de 85,6 milioane de lei. Din această sumă, aproape 57 de milioane de lei reprezintă cheltuieli salariale în bani.
Sunt aproximativ 280 de angajaţi și făcând un calcul, reiese o sumă medie incredibilă pe care o primesc aceştia ca salariu: 204.000 de lei anual, adică 17.000 de lei lunar brut, peste 11.000 de lei net. Nu mai trebuie să ne surprindă faptul că datorită acestui pachet salarial îi face pe angajaţii ANRE să se numere printre cei mai bine plătiţi salariaţi din sistemul de stat, la egalitate cu controlorii de trafic de la ROMATSA. Deşi de stat, Autoritatea nu primeşte însă finanţare de la buget. Aflată sub controlul Parlamentului, ANRE se autofinanţează din taxele şi tarifele pe care le impune pentru activităţi în domeniul energiei. Bugetul instituţiei este aprobat tot de Parlament.
Fondul salarial al angajaţilor ANRE pentru acest an conţine o sumă de 39 de milioane de lei pentru „salarii de bază”, 3,45 milioane de lei „indemnizaţie de conducere”, 8,1 milioane de lei „spor de conducere“, „fond de premiere trimestrial” de 2,75 milioane de lei sau „indemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii, de 2,2 milioane de lei”. Pe lângă aceste sume, angajaţii vor mai primi şi tichete de masă şi tichete de vacanţă, în valoare de 3,3 milioane de lei.
Dacă ne uităm și peste cifretele din 2016, observăm că, în acest an, fondul de salarii creşte considerabil. Astfel, cheltuielile de personal au urcat de la 64 de milioane de lei la 73 de milioane de lei, iar cheltuielile cu salariul au urcat de la 51,7 milioane de lei la 57 milioane de lei. Contribuţiile către bugetele de asigurări de stat se ridică şi ele la un cuantum de 13 milioane de lei.
Media salarială a angajaţilor ANERE crește exponențial datorită indemnizaţiilorcelor din conducere. Întâlnim salarii „pe bună dreptate” impresionante. Dacă aruncăm o privire la declaraţiile de avere din 2016 (pentru 2017, încă nu au fost completate), putem vedea cum preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, încasează o sumă anuală de 525.580 lei din salariu, adică circa 44.000 de lei lunar, circa 10.000 de euro. Vicepreşedintele Emil Calotă câştigă anual 468.010 lei, adică 39.000 de lei lunar, echivalentul a circa 9.000 de euro.