NOI PROTESTE miercuri seară în Capitală împotriva legii grațierii și a amnistiei: Am fost mai mulți decât se așteptau, iar acesta este doar ÎNCEPUTUL

NOI PROTESTE miercuri seară în Capitală împotriva legii grațierii și a amnistiei: Am fost mai mulți decât se așteptau, iar acesta este doar ÎNCEPUTUL
foto: Dan Mihai Balanescu

Noi proteste se anunță marți după amiaza în toată țara. Oamenii sunt nemulțumiți din cauza propunerii de lege care ar urma să grațieze fapte penale a peste 3000 de infractori, printre care și fapte de corupție. Proiectele de ordonanță de urgență privind modificarea Codului Penal au fost puse în dezbatere publică, iar miercuri ar urma să se ia o decizie.

Pe pagina de facebook Corupția ucide a fost lansat un mesaj de încurajare a protestelor, prin care oamenii sunt îndemnați să iasă în stradă: „Trebuie să facem o vizită la CNA, aceasta este instituția care ar trebui să oprească manipularea făcută de RTV și Antena 3”.

În mesajul care conține câteva puncte esențiale, oficialii paginii au declarat: „Dacă taci și nu zici nimic, este cam același lucru cu faptul că ești de acord cu acel lucru”.

„Am fost mai mulți decât se așteptau, iar acesta este doar începutul”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`