Băsescu, despre PERICOLUL în care se află România: Energia politicienilor şi a instituţiilor de forţă, concentrate într-o CUMPLITĂ BĂTĂLIE. Care vor fi CONSECINȚELE

Băsescu, despre PERICOLUL în care se află România: Energia politicienilor şi a instituţiilor de forţă, concentrate într-o CUMPLITĂ BĂTĂLIE. Care vor fi CONSECINȚELE

Fostul președintre Traian Băsescu atrage atenția, într-o postare pe Facebook, că politicienii și instituțiile de forță din România își concentrează, în acest moment, eforturile într-o bătălie a cărei miză este justiția. Asta în timp ce, în contextul schimbărilor de pe scena internațională, alte state sunt preocupate de repoziționarea în cadrul EU sau de adaptarea la noile realități din interiorul NATO.

Băsescu avertizează că aceată bătălie ar putea ruina România, care riscă să nu mai reprezinte nimic în cadrul Blocului Comunitar sau al Alianței Nord-Atlantice.
”Bătălia care ruinează statul

Toate ţările membre au ca prioritate a momentului repoziţionarea în interiorul UE ca urmare a Brexit-ului şi adaptarea la noile realităţi ale NATO urmare a alegerii lui Donald Trump în SUA.

La noi în schimb tot efortul, toată energia politicienilor şi a instituţiilor de forţă sunt concentrate într-o cumplită bătălie pentru putere având ca principală miză justiţia.

Este tipul de bătălie care poate ruina statul, iar când bătălia se va fi terminat am putea constata că România nu mai reprezintă nimic nici în UE şi nici ăn NATO .
Soluţia ?

Discuţii corecte şi dezbatere publică fără patimă despre justiţie şi acţiune imediată de repoziţionare în NATO şi UE”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:01 - Diaspora a ajuns la 800.000 de voturi, aproape de milionul atins în turul 2 din 2019
21:51 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după numărarea a sub 9% din voturi: Marcel Ciolacu și surpriza scrutinului, independentul Călin Georgescu, ocupă primele două locuri
21:40 - Mircea Geoană: „Sunt momente extrem de complicate, mă rog la Dumnezeu ca să ne țină în siguranță”
21:31 - Nicolae Ciucă (PNL), declarații după ce, potrivit exit-poll-urilor, a ratat finala prezidențială: „După ce aflăm rezultate finale vom lua decizii” (VIDEO)
21:25 - George Simion crede că rezultatele exit-pollurilor sunt o manipulare: „Vom câștiga la numărătoarea corectă a voturilor”
21:15 - Lasconi (USR): Votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. Săptămâna viitoare voi vorbi cu partidele de dreapta pentru a pregăti de o majoritate parlamentară. Dragi români, vă rog nu mă lăsați singură! (VIDEO)
21:11 - Marcel Ciolacu, declarații despre Călin Georgescu: „Partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie”
20:59 - Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi intră în turul 2. Ce procente au obținut candidații
20:49 - Date exit-poll de la ora 20.00: Bătălie extrem de strânsă pentru finala prezidențială. Surpriza colosală vine de la un independent
20:39 - Băsescu, ironii și hohote de râs în online, înaintea afișării rezultatelor exit-poll la prezidențiale: „Ghinion!!!!”