PRIMUL DANS al noului cuplu prezidențial al Americii: Imagini de COLECȚIE cu Donald Trump și soția sa (VIDEO)

PRIMUL DANS al noului cuplu prezidențial al Americii: Imagini de COLECȚIE cu Donald Trump și soția sa (VIDEO)

Ziua de sărbătoare de la Washington s-a încheiat. Donald şi Melania Trump au dansat pentru prima dată împreună în noile funcţii cu ocazia balurilor inaugurale tradiţionale.

Cuplul prezidenţial a făcut spectacol mai întâi la Centrul de Convenţii Walter E. Washington şi apoi la Muzeul Naţional.

La balul de la Centrul de conferințe Walter Washington, Donald Trump a ținut un alt discurs, la fel de fulminant.

“Am început această călătorie, noi, și eu, nu aveam șanse dar știam că vom câștiga și am câștigat! Am avut o zi minunată! Oameni care au fost amabili cu mine mi-au spus că am făcut o treabă minunată astăzi. Au trebuit să o facã, au făcut-o și îi respect pentru asta.

Dumnezeu s-a uitat la noi, vă spun, vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut, Melaniei, suporterul numărul 1, chiar am făcut ceva cu totul special!”, a declarat Donald Trump, potrivit B1TV.

#DIRECT_ONE_6kzcnp#

Și a făcut, din nou, promisiuni la fel de mari.

„Vrem să vedem că se întâmplã lucruri minunate pentru țara noastră, vrem să facem America măreață și o vom face! O vom face! Este o imensă onoare să am primul dans cu Melania”, a mai spus Trump.

Primul cuplu al Americii a dansat pe celebra melodie "My Way" a lui Frank Sinatra, o piesă sugestivă, o alegere deloc întâmplătoare.

Pe ringul de dans au venit apoi copiii lui Trump, dar și vicepreședintele american, Mike Pence.

După momentul de la Liberty Ball, Donald Trump a mers la Service Ball, unde preşedintele şi Prima Doamnă au dansat cu militari din trupele americane care au fost în misiuni în Afganistan.

Aici au dansat pe un alt hit, "I will always love you" al regretatei Whitney Houston.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`