O avalanșă puternică a avut loc miercuri noapte, în Munții Apenini, Italia. Trei români, o femeie şi doi copii, se află în hotelul afectat de avalanşă.
Avalanșa a acoperit cele trei etaje ale hotelului, în care se aflau 29 de persoane, șapte angajați și 22 de turiști. Bilanțul este de 30 de dispăruți.
Alături de româncă se afla și soțul acesteia, unul dintre puținii supraviețuitori. Bărbatul, aflat în stare de șoc, a declarat că în momentul avalanșei se afla la mașină, unde mersese să ia un medicament pentru soția sa pe care o durea capul.
Avalansa in Italia: O romanaca si cei doi copii ai sai, prinsi sub zapada
#DIRECT_ONE_7wk94o#
“Soția mea avea o durere de cap și îi trebuia un medicament care se afla în mașină. Astfel am ieșit din hotel și m-am dus la mașină. În timp ce mă întorceam către hotel am auzitscârțâituri și am văzut muntele prăbușindu-se pe clădire. M-a lovit și pe mine, dar parțial. Am văzut o mare parte din hotel acoperită de zăpadă”, a spus Giampiero Parete,38 de ani, unul dintre supraviețuitorii avalanșei care a distrus în totalitate hotelul Rigopiano din localitatea Farindola, Abruzzo, potrivit Gazetei Romanesti.
„Am încercat să intru – mai spune Parete – dar riscam să rămân blocat. M-am prins de ramura unui copac și am reușit să mă întorc la mașină. Apoi l-am întâlnit pe administratorul hotelului și împreună am dat alarma. Din interiorul hotelului nu se mai auzeaniciun zgomot”, spune el cu lacrimi în ochi.
Bărbatul a fost transportat la un spital din Pescara, unde este internat la Reanimare și asistat de psihologi.
Adriana este infirmieră la Pescara.