Protestele împotriva legii grațierii vor continua: În București și în alte orașe din țară se anunță mitinguri de amploare

Protestele împotriva legii grațierii vor continua: În București și în alte orașe din țară se anunță mitinguri de amploare

Proteste de amploare au avut loc miercuri în Capitală, dar și în orașe precum Cluj, Iași, Sibiu sau Timișoara. Oamenii au ieșit în stradă pentru a își arăta opoziția față de proiectele înaintate de Ministerul Justiției privind grațierea și modificarea Codului Penal.

Iar aceste proteste vor fi continuate și în zilele următoare. Pe Facebook, se organizează un protest pentru duminică la ora 18 în Piața Universității din București, dar și în orașe precum Pitești, Piatra Neamț, Baia Mare, Suceava sau Satu Mare. Un alt protest este anunțat și în fața Ambasadei României la Copenhaga, conform hotnews.ro.

La Pitești, protestul este anunțat în Piața Vasile Milea, începând cu ora 17:00, iar la Piatra Neamț în fața Teatrului Tineretului, în Piața Ștefan cel Mare, la ora 18:00.

La Baia Mare protestatarii sunt așteptați în fața Palatului Administrativ – Prefectura Maramureș (ora 17:00), iar la Suceava în fața Prefecturii (ora 17:00).

La Satu Mare protestul este programat începând cu ora 17:00 în Piața 25 Octombrie.

De asemenea, românii din Copenhaga sunt așteptați la un protest în fața Ambasadei României din acest oraș, duminică la ora 17:00.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)