Consiliul Concurenței a deschis o anchetă în privința celor mai importante trei companii din sectorul tichetelor de masă în privința folosirii unor practici concurențiale interzise pentru eliminarea de pe piață a companiilor mai mici, anuță un comunicat al instituției.
Companiile vizate de această investigație sunt Edenred, Sodexo Pass şi Cheque Dejeuner, inspectorii de la Consiliul Concureței efectuând la sediile și sucursalele acestora o serie de controale inopinate.
„Inspecţiile au avut loc în cadrul investigaţiei declanşate de Consiliul Concurenţei, privind o posibilă înţelegere între aceste companii în vederea eliminării de pe piaţă a celor doi concurenţi mai mici, Romticket şi Ascendi. Investigaţia pe piaţa emiterii, gestionării şi comercializării tichetelor de masă a fost declanşată ca urmare a unei plângeri primite de autoritatea de concurenţă”, spun oficialii Consiliului.
Companiile care încalcă legislația concurenței riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, dar în cazul în care cooperează cu instituțiile statului pot obține reducerea sau chiar scutirea de amendă.
“Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor. Reamintim că, din septembrie 2009, autoritatea română de concurenţă a adoptat noile instrucţiuni privind politica de clemenţă, instrucţiuni care se aplică atât înţelegerilor orizontale, cât şi restricţionărilor verticale foarte grave”, se mai arată în comunicat.
Legislația română interzice orice tip de înțelegeri între companii sau grupurile de companii care să ducă la denaturarea concurenței.
Valoarea unui tichet de masă în luna decembrie este de 9 lei. Această valoare pentru beneficiari este stabilită și actualizată prin ordin de către ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.