Proiectul legii privind grațierea a atras o reacție virulentă și din partea fostului premier Dacian Cioloș. Într-un mesaj postat pe Facebook, acesta își exprimă dezacordul și dezamăgirea față de modul în care noul guvern înțelege să gestioneze administrarea țării.
„Prin felul în care a fost făcut azi, demersul grațierii/amnistiei, în orice formă sau moment va fi el promovat, creează suspiciunea că obiectivul central al guvernării PSD-ALDE este altul:
Nu bunăstarea românilor, așa cum au clamat înainte și după alegeri,
Nu interesul public, cetățenii sau mediul economic,
Nu interesul României într-un context geostrategic foarte dificil.
Principalul obiectiv a fost și rămâne acela de a se face scăpaţi de efectele legii penale.”
„ (…) Reglementările introduse pe furiș nu arată decât dispreț față de cetățeni. Maniera duplicitară în care este folosită problema supra-aglomerării penitenciarelor, ca pretext pentru a discredita politicile anticorupție în România, este inacceptabilă. ” a mai adăugat Dacian Cioloș.
Fostul premier își încheie mesajul de pe rețeaua de socializare cu un apel direct către Dragnea și Grideanu prin care le cere să nu ducă România înapoi în anii '90.