„Am venit să alungăm elefanții”: Protest la SIBIU față de legea GRAȚIERII. În ce alte orașe din țară au avut loc manifestații (FOTO, VIDEO)

„Am venit să alungăm elefanții”: Protest la SIBIU față de legea GRAȚIERII. În ce alte orașe din țară au avut loc manifestații (FOTO, VIDEO)
Foto: turnulsfatului.ro

Aproximativ 200 de sibieni au ieșit, miercuri seara, să protesteze față de proiectului de Ordonanță de Urgență al Guvernului privind grațierea unor pedepse, informează tribuna.ro.

Oamenii s-au adunat în jurul orei 18.00 în Piața Mare din oraș și au venit pregătiți cu pancarte cu mesaje ca „Ei grațiați, noi furați”.

Unii dintre protestatari susțin că prin această ordonanță de urgență se pune semnul egal între cetățenii cinstiți și infractori.

Inspirați de afirmația președintelui Klaus Iohannis, din ședința de guvern de miercuri, potrivit căreia, ”sunt doi elefanți în încăpere: grațierea și modificarea codurilor penale”, câțiva tineri au declarat că au ieșit în stradă „să alunge elefanții din Sibiu”.

De asemenea, unii protestatari au început să cânte, „Doi elefanți se legănau pe o pânză a grațierii…”.

„Am venit să alungăm elefanții”: Protest la SIBIU față de legea GRAȚIERII. În ce alte orașe din țară au avut loc manifestații

#DIRECT_ONE_swg215#

Potrivit, turnulsfatului.ro, un bărbat a venit cu un afiș pe care se puteau vedea doi elefanți (Amnistia și Grațierea) și textele: ”să le tăiem trompele” și ”fără corupție”.

Proteste similare au avut loc și în alte orașe din țară. Potrivit Digi 24, circa 70 de persoane au ieșit în stradă la Iași, alte 100 protestează la Timișoara, iar câteva zeci, la Craiova.

În Capitală, în jur de 3.000 de oameni au ieșit la protestul organizat în Piața Universității. În jurul orei 19.30, aceștia au plecat în marș spre sediul Guvernului. (Detalii AICI)

MAI MULTE IMAGINI DE LA PROTESTUL DIN SIBIU AICI

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră