Aura Vasile a revenit asupra deciziei de a pleca din PSD. Deputatul a fost internat la Spitalul Universitar

Aura Vasile a revenit asupra deciziei de a pleca din PSD. Deputatul a fost internat la Spitalul Universitar
Foto: cotidianul.ro

Deputatul Aura Vasile a revenit asupra deciziei de a pleca din PSD pentru a se alătura UNPR, a informat vicepreședintele PSD Marian Vanghelie, la emisiunea „Actual B1” difuzată de B1 TV.

Aura Vasile a fost internată la Spitalul Universitar, după ce i s-a făcut rău în timpul unei discuții privind plecarea sa din partid.

Vorbeam cu Aura și dintr-o dată a leșinat. A venit ambulanța și a luat-o. Aura Vasile nu pleacă la UNPR și nu pleacă din PSD„, a explicat Vanghelie.

Surse medicale au afirmat că Aura Vasile a acuzat stări de hipertensiune însă, în momentul difuzării acestei știri, se simte bine. Aceasta este supusă unor investigații medicale.

Mircea Dușa, liderul deputaților PSD, a declarat că nu știa de faptul că Aura Vasile a fost internată la Spitalul Universitar, precizând că aceasta de obicei informa când avea probleme de sănătate.

Îi doresc sănătate, nu știu de ce se află în spital. Probabil că a fost internată de urgență. Am rămas surprins că Aura Vasile și-a manifestat dorința de a trece la UNPR„, a spus Dușa.

Deputatul Aura Vasile și-a depus demisia, luni, din PSD intenționând să se alăture UNPR.

Vanghelie: Vorbeam cu Aura și dintr-o dată a leșinat

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`