Războiul dintre Gigi Becali și Armată privind dreptul de a folosit numele și marca Steaua București provoacă tensiuni și între marii jucători din trecut echipei. Aceștia s-au împărțit între cele două tabere și nu ezită acum să își trimită săgeți în presă.
Ultimul scandal a izbucnit între Helmuth Duckadam și Victor Pițurcă. Fostul portar al Stelei, care a apărat 4 lovituri de departajare în finala Cupei Campionilor câștigată de roș-albaștri în 1986, l-a atacat dur pe Pițurcă după a acesta și-a arătat sprijinul pentru CSA. Duckadam a prezentat presei detalii neștiute din trecutul celor doi, când Pițurcă a refuzat să îi ofere împrumut bani pentru o operație motivând că a pierdut la barbut.
"Nu am fost şi nu suntem prieteni, am fost doar colegi. După 90, am avut o oportunitate să mă operez la Munchen, iar în baza acestei colegialităţi, am zis să apelez la un coleg cu o stare materială bună. Am venit la Bucureşti, l-am căutat la biroul său din Ghencea şi l-am rugat să mă împrumute cu 6.000 de dolari pentru această operaţie! Lăsând în schimb garanţie maşina mea personală, care să stea în parcarea stadionului până la înapoierea banilor. Maşina era un Mercedes la mâna a doua, care valora peste 10.000 de dolari. Nu faptul că m-a refuzat m-a deranjat, ci modul în care a făcut-o. Mi-a spus că nu dispune de 6.000 de dolari deoarece pierduse cu o seară înainte 8.000 de dolari la barbut!", a afirmat Duckadam, conform Adevărul.
Fostul portar l-a mai acuzat pe Pițurcă de faptul că și-a numit foștii colegi drept "bețivi" și "sub nivelul său de cultură" și din acest motiv refuză să vină la petrecerile de la Cheile Grădiștei care sunt organizate pentru a sărbători victoria din 1986.