Drapelul UE, dat jos de Dodon de pe clădirea Președinției Moldovei, arborat la loc de către un grup de deputați liberali

Drapelul UE, dat jos de Dodon de pe clădirea Președinției Moldovei, arborat la loc de către un grup de deputați liberali
foto: Politiks.MD

Purtătorul de cuvânt al președintelui Dodon, Ion Ceban, a reacționat după ce un grup de deputați din partidul liberal a hotărât luni să arboreze drapelul Uniunii Europene la sediul Președinției, pe motiv că anterior acesta era acolo, dar, după învestirea noului șef de stat, a fost eliminat, informează Adevărul.

„„Acum câteva minute a venit un grup de liberali să arboreze drapelul Uniunii Europene pe clădirea preşedinţiei.

Capitala au făcut-o europeană să înţelegem, la drumuri şi în armată e regulă, doar că dispare armamentul, tehnica militară şi banii alocaţi pentru reparaţii. Educatorii din Capitală nu şi-au ridicat salariile, iar copiii sunt otrăviţi în instituţii educaţionale. Lista poate fi continuată. Au mai rămas să închidă vreo 200 de şcoli şi pot fi siguri că au făcut suficient şi pentru ţară…

Încă o dată la modul cel mai serios. Preşedintele este garantul Constituţiei şi respectării legislaţiei în ansamblu. Anume de lege se va conduce preşedintele Republicii Moldova. Or, în acest sens sunt importante prevederile legii cu privire la Drapelul de stat al Republicii Moldova, dar şi hotărârile Guvernului în acest sens.

De azi înainte, pe clădirea preşedinţiei va fi arborat doar drapelul Republicii Moldova”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:28 - Nicușor Dan, despre situația politică din țară: Nu avem lămurită, pe deplin, anularea alegerilor. E un sentiment de incertitudine pe care România îl trimite în exterior și asta nu cred că e bine (VIDEO)
17:15 - De ce crește valul suveranist. Nicușor Dan: „Unii români au văzut în Călin Georgescu cineva care poate să dea o palmă sistemului politic așa cum a fost până acum” / Explicații despre sondajul care-l dă pe Georgescu la 40% intenție de vot (VIDEO)
16:59 - S-a descoperit un nou tratament împotriva cancerului. Ce spun cercetătorii?
16:58 - Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ion. De ce este bine să te stropești cu agheasmă nouă în dimineața de 7 ianuarie
16:57 - Burduja: România e producătorul numărul 1 de gaz din UE, iar din 2027 ne vom dubla producția. De asemenea, vom deveni printre cele mai competitive piețe ca preț la energie (VIDEO)
16:54 - Ce răspuns a dat ministrul Sebastian Burduja, întrebat dacă taxa de stâlp afectează domeniul energetic, în ceea ce privește prețul (VIDEO)
16:35 - Statul român vrea să renegocieze termenele din PNRR pentru închiderea minelor și termocentralelor pe cărbune. Burduja: Nu putem să scoatem grupuri fără să punem altele în loc. Avem nevoie de timp (VIDEO)
16:26 - Sebastian Burduja: România trebuie să aibă o capacitate mai mare de producție de energie electrică. Anul acesta cred că vom depăși 2.500 de megawați, deci ne vom dubla recordul de anul trecut (VIDEO)
16:25 - Număr record de intervenții ale Salvamont România în ultimele 24 de ore. Peste 150 de persoane au fost salvate
16:16 - Nicușor Dan, detalii despre sondajul care îl dă pe Călin Georgescu cu peste 40% din intențiile de vot. De ce nu au fost măsurați Ciolacu și Simion