Povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, cu 7 frați, în perioada interbelică, începe în satul Firijiba. În timpul războiului, Alexandru era elev la școala primară din Firijiba, unde învățător îi era domnul Miu.
Domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar la 11 ani, copilul a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război, informează Money.ro.
Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.
Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.
În primăvara anului 1990, Alexandru s-a întors în România, după ce ajunsese la NASA, locuind în Maine în tot acest timp. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder.