Șeful Rezervei Federale Americane (FED), instituția care controlează moneda americană, Ben Bernanke locuiește într-o casă de 192 de metri pătrați înre-un complex din apropierea Capitoliului, Washington DC. Pentru clădirea evaluată în prezent la aproximativ 850.000 de dolari bancherul a plătit în 2004 aproape 839.000 de dolari.
Potrivit datelor publice Bernanke mai are de plătit 672.000 de dolari pentru locuință după ce și-a refinanțat deja creditul de două ori, relatează online.wsj.com.
Finanțistul a făcut prima refinanțare în 2009 iar cea de-a doua în septembrie imediat după ce FED a anunțat programul „Operation Twist”, care vizează reducerea dobânzilor la creditele pe termen lung.
Bernanke are un credit pe 30 de ani pentru acordarea căruia a fost obligat la fel ca orice muritor de rand să depună acte doveditoare privind locul de muncă și venitul realizat în ultima perioadă, dezvăluie sursele.
Persoanele din anturajul său în descriu pe Bernanke drept o persoană rezervată și conservatoare care își petrece timpul liber acasă în compania soției sale, Anna, sau dând frâu liber pasiunii sale pentru lectură.