Gest controversat: Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a refuzat să poarte rochie musulmană în timpul vizitei oficiale în Arabia Saudită (FOTO)

Gest controversat: Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a refuzat să poarte rochie musulmană în timpul vizitei oficiale în Arabia Saudită (FOTO)
Foto: spiegel.de

Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a refuzat să poarte ţinuta musulmană specifică femeilor în timpul vizitei sale oficiale în Arabia Saudită, informează The Independent.

Ursula von der Leyen, prima femeie din istoria Germaniei care deţine portofoliul de Apărare, nu a purtat abaya, o rochie neagră, lungă, care acoperă întregul corp, dar nu şi faţa. De asemenea, acesta a declarat că nici femeile din delegația sa nu trebuie să poarte acest tip de îmbrăcăminte.

În imaginile surprinse după întâlnirea ministrului german cu prinţul Mohammad bin Salman al Saud, adjunct al Coroanei, Ursula von der Leyen este îmbrăcată într-un costum albastru închis şi poartă părul pieptănat pe spate.

„Desigur, eu respect tradiţiile şi obiceiurile unei ţări. (…) Mă străduiesc să respect astfel de norme. Dar pentru mine există limite pentru modul în care mă adaptez. Eu nu îmi pun văl şi port pantaloni. (…) Nicio femeie din delegaţia mea nu trebuie să poarte abaya. Să fii capabil să îţi alegi propriile haine este un drept pentru bărbaţi şi femei deopotrivă. (…) Mă enervează atunci când femeile care călătoresc sunt presate să poarte abaya”, a declarat Ursula von der Leyen, potrivit tabloidului german Bild.

Deși au existat reacții negative ca urmare a gestului ministrului, catalogat de unele voci drept „o insultă la adresa Arabiei Saudite”, este cunoscut faptul că politicienii de sex feminin sunt adesea scutiţi de la acoperirea părului.

Prin alegerea sa în privința ținutei purtate în vizita diplomatică din Arabia Saudită, Ursula von der Leyen se alătură unor femei celebre precum Michelle Obama, Angela Merkel, Hillary Clinton, fostul secretar de stat american Condoleeza Rice sau fosta Primă Doamnă Laura Bush care au făcut acelaşi gest simbolic, amintește sursa citată.

Potrivit legislației din țara arabă, femeile nu pot călători fără permisiunea tutorilor lor de sex masculin şi nu pot înota în piscinele publice.

Foto:metro.co.uk

Urmăriți B1TV.ro și pe
`