Echipa României de handbal a învins Cehia, scor 30 – 28, și e tot mai aproape de semifinalele Campionatului European

Echipa României de handbal a învins Cehia, scor 30 - 28, și e tot mai aproape de semifinalele Campionatului European
Foto: Marius Ionescu | EHF

România a învins Cehia, scor 30 – 28, în grupa principală a Campionatului European de handbal feminin din Suedia. Astfel, fetele antrenate de Martin Ambros sunt cu un pas mai aproape de semifinale.

17-14 a fost scorul după încheierea primei reprize.

Echipa noastră a controlat jocul de la început până la sfârșit și a condus de multe ori la o diferență de trei goluri. Totuși, nu a reușit să se desprindă niciodată decisiv și a ratat de mai multe ori.

România are 6 puncte, la fel ca și Norvegia, Danemarca are 4 puncte, Cehia și Rusia au câte 2 puncte, iar Ungaria niciun punct.

Primele două clasate se califică în semifinale.

Au evoluat echipele:

România: Paula Ungureanu (4 mingi apărate), Denisa Dedu (4 mingi parate) — Aneta Udriștioiu (2 goluri), Gabriella Szucs, Melinda Geiger (2), Crina Pintea (6), Cristina Neagu (10), Cristina Florică, Cristina Laslo (1), Ana Maria Iuganu (1), Cristina Zamfir (2), Oana Manea (2), Mădălina Zamfirescu (3), Laura Chiper (1). Selecționer: Ambros Martin.

Cehia: Lucie Satrapova (3 mingi parate), Dominika Mullnerova (6 mingi apărate), Petra Kudlackova (un șut apărat) — Jana Knedlikova (5), Helena Rysankova (1), Kristyna Salcakova (1), Petra Ruckova, Kamila Kordovska (1), Michaela Hrbkova (5), Iveta Luzumova (7), Petra Adamkova (1), Alena Stellnerova, Martina Weisenbilderova, Marketa Jerabkova (4), Veronika Mala (3). Selecționer: Jan Basny.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:19 - Angel Tîlvăr își dorește să crească efectivul Armatei Române: „Dorinţa noastră de a creşte efectivul se bazează pe nevoia de apărare şi contextul în care trăim”
08:15 - România va demola unele baraje construite pe râuri, după ce Comisia Europeană a cerut restaurarea naturii
08:04 - Meta (Facebook) renunță la programul său de verificare a datelor și faptelor reale, chiar înainte ca Donald Trump să-și preia mandatul de președinte al SUA
07:50 - Șeful OpenAI neagă acuzațiile surorii că ar fi violat-o în copilărie, încă de când ea avea 3 ani
07:40 - Panică pentru personalul Aeroportului Chișinău: O jucărie cu explozibil, descoperită într-un colet poştal
07:27 - S-au scumpit asigurările de locuință: Proprietarii vor plăti și dublu în 2025
07:14 - 30.000 de oameni, evacuați din Los Angeles din cauza unui incendiu violent. Air Force One, avionul președintelui SUA, blocat la sol
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)