Duel interesant între antrenori, la meciul România-Ungaria, de la Campionatul European de handbal. Eliza Buceschi: Ambros va avea câştig de cauză, este un tehnician extrem de bun

Duel interesant între antrenori, la meciul România-Ungaria, de la Campionatul European de handbal. Eliza Buceschi: Ambros va avea câştig de cauză, este un tehnician extrem de bun
Foto: origo.hu

Meciul România-Ungaria, grupele principale ale Campionatului European de handbal din Suedia va fi jucat cu toate cărţile pe faţă.

România este antrenată de Ambros Martin, cel care pregătește echipa Gyor, din campionatul maghiar. De altfel, în lotul Ungariei se află trei eleve ale spaniolului, iar acesta a calificat reprezentativa țării vecine la Campionatul European din Suedia, după un ”interimat” în echipă cu Gabor Elek, potrivit prosport.ro.

Pe banca tehnică a Ungariei este Kim Rasmussen, antrenor cu care CSM Bucureşti a câştigat în Liga Campionilor în luna mai.

Astfel, din punctul de vedere al antrenorilor, meciul de duminică este unul extrem de interesant. Kim Rasmussen s-a ”rupt” între timp de România, în timp ce Ambros Martin este implicat emoţional în ambele tabere.

”Da, poate este un meci mai special pentru că locuiesc în Ungaria, mă simt foarte bine, îi iubesc pe fanii maghiari, ei mă respectă. De asemenea, am fost alături de Gabor Elek, pentru o scurtă perioadă, selecţionerul Ungariei în calificările pentru acest Campionat European. Acum este o situaţie ciudată, dar am ştiut acest lucru înainte de a veni aici şi este ceea ce mi-am dorit. Ambele echipe sunt în grupele principale, acesta este cel mai important lucru”, a declarat Ambros Martin.

În acest context, jucătoarea Eliza Buceschi este convinsă că Ambros Martin va câştiga confrintarea cu danezul.

”Diferenţa se va face la chestiile de fineţe, la chestiile mici, însă eu cred că Ambros va avea câştig de cauză, este un tehnician extrem de bun. Fiind în handbalul maghiar de atât timp ştie exact ce are de făcut şi am încredere că ne va da soluţiile cele mai potrivite”, a afirmat Eliza Buceschi.

În ultimul duel dintre Ambros Martin şi Kim Rasmussen s-a impus duelul danez.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`