Premierul Dacian Cioloș a lansat un atac la adresa președintelui PSD, Liviu Dragnea. Șeful executivul a prezentat situația din județul Teleorman, unde Liviu Dragnea a fost președintele Consiliului Județean între 2000 și 2012, județ care are cel mai mare număr de persoane care beneficiează de ajutor social.
"În județul Teleorman, condus de Liviu Dragnea, avem cei mai mulți asistați social. Acolo nu se dezvoltă economia, oare de ce?", a spus premierul Dacian Cioloș, luni, la Adevărul Live, conform Hotnews.
Premierul a mai afirmat că își asumă pe viitor o colaborare atât cu Partidul Național Liberal cât și cu Uniunea Salvați România, în cazul în care acestea vor reuși să creeze o majoritate guvernamentală.
"Vreau ca lucrurile să fie clare și fără nicio ambiguitate: îmi asum o conlucrare cu PNL și USR pentru a continua proiectele începute, având la bază proiectele din platforma România 100. Cele doua partide au achiesat la această platforma și mergem împreună" a precizat Dacian Cioloș.