Poliția Română, implicată în cea mai mare operațiune anti-hackeri din istorie. Rețeaua care infecta 500.000 de calculatoare pe zi a fost anihilată

Poliția Română, implicată în cea mai mare operațiune anti-hackeri din istorie. Rețeaua care infecta 500.000 de calculatoare pe zi a fost anihilată
Foto:The Daily Dot

Avalanche, una dintre cele mai mari rețele de criminalitate informatică din lume, a fost anihilată în urma unei operațiuni globale, la care au participat și polițiștii români.

Poliția Română a pus în aplicare ordonanțe DIICOT de ridicare de date informatice și a contribuit astfel la operațiune, alături de autorități din 29 de state, sprijinite de organizații internaționale de aplicare a legii.

Peste 800.000 de domenii web au fost indisponibilizate, blocate sau scoase de sub controlul infractorilor informatici. Cinci persoane au fost reținute, 37 de imobile au fost percheziționate și 39 de servere au fost ridicate – opt doar din România.

Rețeaua de infractori a făcut victime în 180 de state. Se estimează că Avalanche a fi infectat, zilnic, peste 500.000 de computere la nivel mondial, se arată într-un comunicat IGPR.

”Investigația a început în 2012 în Germania după ce mai multe calculatoare au fost infectate în urma unor atacuri de tip encryption ransomware (Windows Encryption Trojan), blocând astfel accesul persoanelor la datele de pe calculatoarele respective. Milioane de computere ale unor persoane fizice sau juricice au fost de asemenea infectate cu malware, permițându-le astfel infractoruilor care foloseau rețeaua să culeagă parole bancare sau de e-mail.

Cu datele astfel obținute, infractorii ar fi efectuat transferuri bancare din conturile victimelor. Rețeaua era folosită de infractori și pentru campanii de recrutare a cărăușilor de bani”, se mai arată în comunicat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)