Tigrul de la Zoo Sibiu, scăpat "dintr-o eroare umană”. VEZI imaginile capturării (GALERIE FOTO)

Foto: Mediafax

Marin Văleanu, vânătorul care a împuşcat tigrul scăpat marţi de la Grădina Zoologică din Sibiu, a explicat că s-a încercat salvarea animalului, dar că acesta devenise agresiv și s-ar fi putut ajunge la o situație mult mai periculoasă, relatează Mediafax.

Văleanu a spus că s-au tras două focuri cu armă cu tranchilizante, înainte de a se lua decizia împuşcării animalului.

„S-a făcut tot ce era posibil pentru salvarea animalului. Aceasta a fost tot timpul intenţia, de a salva animalul, dar după ce a fost tranchilizat a devenit extrem de agresiv. S-au tras două focuri cu tranchilizant, dar ne-a atacat. Eram tot timpul lângă medicul veterinar al Grădinii Zoologice şi a venit spre noi. Tigroaica era în aer, sărind spre noi, în momentul în care am reuşit să o împuşc în gât. Dacă nu trăgeam în momentul acela, era dezastru”, a explicat Marin Văleanu.

Tigroaica, pe nume Mihaela, era o corcitură de tigru siberian cu tigru bengalez. 

Animalul a scăpat de la zoo marți dimineață prin ușa cuștii sale lăsate întredeschisă . În jurul orei 10:47, animalul a ajuns în cartierul de locuințe Valea Aurie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Silviu Albișor, tigrul fugise de două ori de sub supravegherea echipelor de căutare.  Poliția a alertat populația și 18 persoane au fost evacuate. Școlile din zonă au primit instrucțiuni să nu lase copiii nesupravegheați după ore, până la capturarea animalului. Tigrul a fost în cele din urmă prins în jurul orei 12:40 și împușcat cu o armă de vănătoare, după ce se încercase să atace medicul veterinar care a vrut să-l imobilizeze cu tranchilizante.

Direcția Sanitară și Asociația Vânătorilor din Sibiu au participat la acțiunile de căutare, precum și un echipaj SMURD, gata să acorde primul ajutor în caz de nevoie.

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat că tigrul a scapat „dintr-o eroare umană”, însă medicul veterinar de la Gradina Zoologic Sibiu, Liviu Todescu, a declarat că incidentul s-a produs din cauza neglijenței unui angajat, respectiv a îngrijitorului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Directorul INSCOP: Încrederea românilor în Rusia se află la minim absolut, în timp ce atitudinea pro europeană s-a întărit
23:43 - Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane în România, și-a făcut partid în Marea Britanie: „Voi fi premier”
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de 12.000 de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările