Un șofer de tir român are probleme cu legea în Turcia.
Bărbatul riscă să petreacă ani grei după gratii din cauza unei situații în care statul român a rămas nepăsător.
Gheorghe Deaconu, din județul Olt, se află într-o închisoare din Turcia de pe 19 martie anul trecut.
El a fost prins transportând 333 de kg de heroină. Bărbatul susține însă că a fost folosit de rețeaua traficanților români și turci capturată de DIICOT în vara lui 2015.
O parte din declarațiile sale sunt adevărate. Geta Șerban, partenera sa de viață, a precizat că după ce tatăl celor doi copii ai săi a fost arestat în Turcia, SRI și DIICOT a descoperit rețeaua de cetățeni români și turci care transportau droguri, potrivit Libertatea.
Se pare că aceștia se foloseau de șoferii de TIR pentru a transporta marfa, angajatorul bărbatului fiind Liviu Constantin Bîngă, unul dintre șefii rețelei.
Geta Șerban acuză autoritățile din România că au rămas indiferente cu privire la situația sa. Singurul lucru pe care acestea trebuiau să-l facă era să trimită dosarul rețelei descoperite de DIICOT pentru a-i convinge pe judecători că Deaconu nu este un traficant de droguri.
“Are nou termen pe 5 decembrie, dacă nu-l ajută autoritățile, riscă să fie condamnat ca un mare traficant de droguri. E inuman comportamentul autorităților române. Suntem o familie săracă, nu-l putem ajuta cu avocați, aveam nevoie de sprijinul statulu”, a declarat soția acestuia.