Uniunea Salvați România a anunțat că Dragoș Ioan Coste și-a dat demisia din formațiune ca urmare a unor afirmații pe care acesta le-a făcut înainte de a deveni membru. Cum el se află pe listele USR la alegeri, în cazul în care va deveni parlamentar, își va depune mandatul.
”Repetăm mesajul transmis deja de noi: oamenii din acest partid își asumă greșelile, spre deosebire de restul clasei politice actuale”, a transmis USR pe Facebook.
Ioan Coste a devenit ținta criticilor după ce, într-un mesaj mai vechi postat pe Facebook, a scris că România trăiește în Evul Mediu și că românul este o fiinţă înapoiată, care se ghidează încă după regulile şi mentalitatea de acum sute de ani, mentalitate pe care o ascunde în spatele expresiei ”tradiții și obiceiuri”.
SUPER REDUCERILE CONTINUĂ PE TOTALCOMENZI.RO: AICI găsești orice îți dorești, de la electrocasnice la cadouri personalizate
”Romania – o cumetrie generalizata. O tara care traieste inca in Evul Mediu, pe vremea boierilor, mosierilor. Suntem in urma cu 300 de ani fata de restul planetei. Suntem niste primitivi, niste trogloditi. Vai si amar. Si asta nu e doar in politica ci si in viata de zi cu zi. Romanul e o fiinta inapoiata, care traieste inca dupa regulile si mentalitatea de acum sute de ani, numindu-le „traditii si obiceiuri” si respectandu-le pana si in ziua de azi. E un mamifer biped pentru care conteaza doar nevoile primare. Un animal habotnic si hulpav.
Pana si putinii care au o sclipire de educatie si nu sunt total agramati (asa cum sunt 80 la suta dintre absolventii de studii „superioare” – care in mod normal nu ar fi trebuit sa ajunga nici macar la liceu) se „trag” tot din familii in care barbarismele de genul mersului la popa si pupatul moastelor, nuntile, botezurile si inmormantarile tipice de neam prost, lipsite de orice fel de bun-gust si decenta, ascultatul manelelor si popularei, infulecatul de mici si bere, preacurvitul si violenta fizica, macismul si prostia bruta – sunt inca regasite”, a scris acesta pe Facebook, potrivit sokant.ro.
În aceeași postare, el a militat pentru reintroducerea pedepsei cu moartea pentru evaziune fiscală în formă agravantă și a cerut confiscarea averilor celor care fură și trimiterea la închisoare a parlamentarilor care nu-și respectă promisiunile.
Totodată, el a mai scris că trebuie băgați toți la muncă silnică și construite penitenciare noi, pentru că toată lumea fură.
”Avem nevoie de schimbarea din temelii a sistemului legislativ, indeosebi pe partea de justitie, educatie si economie. Avem nevoie reala de reintroducerea pedepsei cu moartea pentru evaziune fiscala in forma agravata.
Lasati centrismele care inseamna „va aburim in moderatie” si asumati-va brutalitatea curateniei generale. Nu va pricepeti cum sa spuneti ca intr-o lume civilizata si corecta dpdv politic nu puteti trimite in puscarie sau la moarte parlamentarii ? Reinstaurati securitatea, stati cu ochii pe ei ca pe butelie !
Ne-am saturat de inchisoare cu suspendarea, de pedepse de 2 ani de puscarie, de neconfiscarea averilor. Nu aveti dovezi ? Introduceti legea responsabilitatii parlamentare. Daca dupa 4 ani nu ai facut ce ai promis – la puscarie alti 4 ani. Redeschideti dosarul Revolutiei, analizati fiecare zi, luna si an postdecembriste, vedeti cine a furat.
Bagat-i pe toti la munca silnica, construiti penitenciare noi, ca e nevoie, in tara unde toata lumea FURA si ulterior se scuza ca „salariile sunt mici”, „nu am parte de atentie daca nu dau spaga”, „nu am ce face ca imi mor copiii de foame”, „fur software pentru ca nu am variante mai bune”.
Explicati-i romanului, acestui orientat imputit si bun de nimic, ca daca doar cu forta si cu amenintarile se poate schimba situatia, sunteti dispusi sa o faceti. Poporul vrea sange, vrea responsabilitate, vrea miscari tectonice in politica, vrea oameni priceputi, curajosi, inteligenti si mai ales cu viziune si potential coagulator al maselor”, a mai scris Dragoș Ioan Coste pe Facebook, potrivit sokant.ro.