Un bărbat încearcă cu disperare să îndeplinească ultima dorinţă a soţiei lui de a o aduce înapoi în ţară după ce aceasta a decedat, anunţă Wowbiz.
Iuliana o tânără de 23 de ani din Nădlac a murit în urmă cu o săptămână într-un spital din Scoţia.
Tănăra a descoperit în 2009 că are cancer, iar în urmă cu câteva săptămâni la un control medical medicii din Scoţia i-au spus că boala a recidivat şi că mai are foarte puţin de trăit.
Înainte cu puţin timp de a deceda Iuliana a transmis soţului ei că îşi doreşte să fie înmormântată acasă în Nădlac.
Bărbatul este disperat în momentul de faţă deoarece acesta nu are bani să-i aducă trupul neînsufleţit al soţiei sale în România.
După ce jurnaliştii au aflat de povestea lui, acesta a declarat într-un interviu că în ultimii ani a întrebat-o de multe ori dacă vrea să se întoarcă acasă, dar că ea se simţea fericită în Scoţia.
“Măsimt foarte singur într-o ţarăstrăină. Scoţia este o ţarăminunată, dar ceea ce s-a întâmplat tocmai mi-a distrus viaţa. Am întrebat-o de multe ori în ultimii ani dacăvrea săse întoarcăacasă, dar ea se simţea fericităaici şi atunci când s-a întors la spital, doctorii au spus cănu avem de ales, cănu mai putem pleca, pentru căera prea bolnavă. Toatălumea o iubea, dar merităsăfie înmormântatăîn ţara ei. Asta a vrut ea”, a povestit bărbatul în cadrul interviului.
Suferinţa bolii nu a împiedicat-o pe tânără să se căsătorească şi să plece în Scoţia în speranţa unui trai mai bun.
Iuliana a lăsat înainte de a muri soţului său un mesaj emoţionant în care îl roagă pe acesta să nu plângă după ea.
“Să nu plângi după mine. Când vei avea o fetiţă, dă-i numele meu”, i-a transmis tânăra cu puţin timp înainte de a muri soţului.