Întâlnire între George Soros și cei mai importanți donatori ai Partidului Democrat: Miliardarul pregătește planul de sabotare a măsurilor pe care Donald Trump vrea să le implementeze în primele zile de președinție

Întâlnire între George Soros și cei mai importanți donatori ai Partidului Democrat: Miliardarul pregătește planul de sabotare a măsurilor pe care Donald Trump vrea să le implementeze în primele zile de președinție

George Soros a pus la cale planul de bătaie pentru primele zile la Casa Albă pentru Donald Trump. Soros s-a întâlnit cu cei mai importanţi donatori ai Partidului Democrat şi reprezentanți ai organizaţiilor liberale pentru a discuta despre sabotarea măsurilor pregătite de preşedintele ales în primele 100 de zile din mandat.

Liberalii se pregătesc de un adevărat război cu Trump încă din prima zi a acestuia la Casa Albă. La reuniunea de la Washington s-a vorbit și despre alegerile viitoare, dar şi despre sabotarea planului pentru primele o sută de zile propus de Donald Trump. Donatorii consideră că măsurile magnatului sunt un atac împotriva realizărilor președintelui Obama şi a viziunii progresiste pentru o naţiune americană echitabilă şi dreaptă. Reuniunea a început în urmă cu trei zile, iar printre participanţi s-au numărat politicieni democraţi de marcă, precum Nancy Pelosi, fosta preşedintă a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, conform politico.com.

Această întâlnire a fost organizată pe fondul reorientării Alianţei Democraţiei, organizaţia umbrelă care îi adună pe susţinătorii politici şi materiali ai Partidului Democrat. Soros s-a alăturat acestui grup în 2005, iar de atunci Alianţa Democraţiei a investit 500 de milioane de dolari pentru finanţarea grupărilor liberale şi a candidaţilor liberali din SUA. Prioritatea Alianţei Democraţiei este acum menţinerea în vigoare a legislaţiei Obamacare şi a altor politici ale administraţiei Obama care ar putea fi eliminate de Trump.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`