ANAF renunţă să mai bată la uşi. Vizitele inspectorilor la domiciliul fiscal vor fi eliminate din lege. Nu doar că sunt inutile, ci încarcă nejustificat şi costurile de administrare. Schimbările apar în proiectul de modificare a Codului de procedură fiscală.
Proiectul renunță la una dintre cele 3 condiții generale pentru reactivarea fiscală, respectiv la verificările la fața locului privind domiciliul fiscal declarat.
Așadar, inspectorii Fiscului nu vor mai veni să constate dacă spațiul de domiciliu fiscal există și dacă activitatea desfășurată se află în limita obiectului înscris în autorizația de funcționare, atunci când firmele solicită reactivarea fiscală. În nota de fundamentare a proiectului, Ministerul de Finanțe arată că această condiție este redundantă și totodată încarcă nejustificat costurile de administrare. În același timp şi societățile scapă de o povară administrativă excesivă.
Companiile pot ajunge în inactivitate fiscală din mai multe cauze. Unele cazuri de inactivare sunt, însă, efectul unor probleme birocratice cum ar fi comunicarea defectuoasă a actelor administrative sau neînregistrarea corectă a unor obligații. Practic, se întâmpla ca unele firme să devină inactive pentru că nu primesc notificările autorităților prin care cer anumite documente sau pentru că unele declarații și plăți nu sunt operate în sistem din eroare. Se mențin însă celelalte 2 condiții pentru activare: îndeplinirea tuturor obligațiilor declarative prevăzute de lege și neînregistrarea de obligații fiscale restante.