Trump a promis că va expulza până la 3 milioane de imigranți ilegali sau că îi va încarcera, în primul interviu acordat după alegeri

Trump a promis că va expulza până la 3 milioane de imigranți ilegali sau că îi va încarcera, în primul interviu acordat după alegeri
Foto: US Uncut

Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite, apromis într-un interviu pentru CBS că va expulza până la trei milioane de imigranți ilegali sau că îi va încarcera, informează AFP.

”Vom lua oamenii care sunt criminali și care au caziere judiciare, care aparțin bandelor, care sunt traficanți de droguri, fără îndoială vreo două milioane, poate chiar trei milioane – o să-i dăm afară din țara noastră sau o să-i închidem în pușcării”, a susținut republicanul.

De asemenea, el a reiterat promisiunea că va construi un zid la granița cu Mexicul. Trump a admis că în unele zone de frontieră ar putea fi garduri, dar în altele a insistat că vor fi porțiuni de zid.

Declarațiile tranșante vin în contextul în care acesta părea că și-a mai temperat discursul după ce a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale. Se pare, totuși, că acesta nu a abandonat abordarea dură din timpul campaniei electorale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`