Șocant! Oamenii ar putea muri de foame începând de săptămâna viitoare

Șocant! Oamenii ar putea muri de foame începând de săptămâna viitoare

În orașul sirian Alep rațiile alimentare sunt pe terminate. Locuitoriloraflați sub asediu în cartierele rebele din estul localității,nu li s-a putut livraajutoarele pentru mâncare latimp, astfel pe o perioadă de patru luni aceștia nu vor mai avea resurse de alimente. Anunțul a fost făcut de ONU, care îndeamnă părțile să autorizeze livrarea de ajutor umanitar, pentru a evita foametea, potrivit evz.ro

'Ultimele raţii alimentare sunt pe cale să fie distribuite în momentul în care vorbim', a declarat Jan Egeland, care conduce grupul de lucru al ONU pentru ajutor umanitar. 'Nu va mai fi nimic de distribuit săptămâna viitoare', a adăugat el în timpul unei conferinţe de presă.

În cartierele rebele din estul oraşului Alep locuiesc peste 250.000 de persoane, aflate de peste trei luni sub asediul forţelor preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Încă de la începutul lui iulie, ONU nu a reuşit să mai transporte ajutor la faţa locului în pofida armistiţiilor declarate de forţele siriene şi ruse, deoarece forţele umanitare nu au primit acordul necesarde la toate părţile aflate pe teren, a explicat Egeland.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`