Dacă regulile chiar ar fi aplicate, aproape 80% din spitalele din România ar fi închise, a declarat Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, reluând o afirmație pe care a făcut-o și la începutul mandatului. La fel de îngrijorător, acesta a mai afirmat că aproape 30% din spitale funcționează în clădiri cu risc seismic I sau II.
”A fost o declaraţie care i-a şocat pe mulţi. Cred, însă, că trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Coafând realitatea nu facem un serviciu nimănui, nici medicilor, nici decidenţilor şi, cu siguranţă, nici pacienţilor”, a declarat Voiculescu, citat de Mediafax.
Acesta a mai susținut că România nu dispune de sumele necesare pentru a construi toate spitalele de care are nevoie. În schimb, anumite fonduri ar putea veni și de la sectorul privat.
”Nu avem bani în România pentru a clădi toate spitalele de care această ţară are nevoie. Avem un studiu pe care îl vom prezenta săptămâna viitoare, cel mai probabil, un studiu al stării infrastructurii naţionale de sănătate. Circa 30% din spitalele naţionale din România funcţionează în clădiri cu risc seismic unu sau doi. Deci, avem nevoie de investiţii masive în infrastructura de sănătate în România, iar, în opinia noastră, fondurile pot veni foarte bine şi de la sectorul privat, iar eficienţa pe care o poate aduce sectorul privat este esenţială”, a explicat Ministrul.