PNL contestă la Curtea Constituțională legea adoptă luni în Parlament privind majorările salariale: "PSD fură, minte și adoptă legi prin fraudă"

PNL contestă la Curtea Constituțională legea adoptă luni în Parlament privind majorările salariale: "PSD fură, minte și adoptă legi prin fraudă"

La o zi după ce guvernul a contestat la Curtea Constituțională legea de aprobarea în Parlament, luni, a ordonanței de urgență 20/2016 ce prevedere un pachet de majorări salariale în educație și sănătate, PNL a sesizat la rândul său CCR.

Liderul deputaților liberali, Eugen Nicolăescu, a afirmat că legea votată în Parlament este neconstituțională și prin adoptarea acestei legi se încalcă principiul bicameralismului consacrat prin jurisprundență constituțională.

"PNL nu poate ignora faptul că votul exprimat în plenul Camerei Deputaților nu a fost dat în conformitate cu prevederile regulamentare și că încalcă jurisprudența constituțională" a afirmat Nicolăescu, potrivit agerpres.ro.

PNL invocă încălcarea art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților conform căruia un raport adoptat de o comisie permanentă a Camerei Deputaților trebuie distribuit la caseta electronică a parlamentarilor cu cel puțin cinci zile înainte de dezbaterea în plen.

"Potrivit actualei structuri a Camerei Deputaților, cvorumul legal de ședință este de 177 de deputați, condiție care nu a fost întrunită nici la deschiderea ședinței de dezbateri (cităm din declarația președintelui Camerei Deputaților, domnul Florin Iordache: 'din totalul celor 353 de deputați, și-au înregistrat prezența 152 de deputați'), nici la începutul ședinței de vot final, conform înregistrărilor video captate de sistemul audio-video propriu al Camerei Deputaților" scriu liberalii într-un comunicat de presă.

PNL consideră că actele normative dezbătute și votate în ședința de luni au fost "în mod ilegal" declarate adoptate, prin încălcarea dispozițiilor constituționale și regulamentare.

"PSD fură, minte și adoptă legi prin fraudă! Nu se poate invoca niciun motiv rezonabil pentru a încălca legea și a frauda votul chiar în Parlamentul României, care ar trebui să fie forul democratic autentic. Ședința de plen de luni ne-a arătat un PSD mincinos, arogant și hoț, care revine la vechile sale metehne, situându-se din nou deasupra legii. Considerăm că asemenea acte care eludează legalitatea statului democratic nu trebuie tolerate și nu pot rămâne ignorate", susțin liberalii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`