Antreprenorii români din zona producției de mobilă cumpără materii prime din alte state, la prețuri mult mai mic decât cele din țara noastră.
Ioan Filip, acţionar în cadrul Taparo din Maramureş, al doilea cel mai mare producător local de mobilă, susține că problema antreprenorilor este securizarea materiilor prime şi a materialelor necesare produselor din cauza creşterii preţurilor, precum şi din lipsa furnizorilor locali, informează zf.ro.
„Materiile prime au o importanţă foarte mare în costuri, iar evoluţia acestora poate avea un impact semnificativ în business. De exemplu, preţul lemnului s-a dublat în ultimii trei ani. Din păcate, ajungem să cumpărăm elemente din lemn din Slovacia sau din Germania la un preţ mai mic decât cel din România. Acest lucru este gestionat de instituţia statului Romsilva şi din păcate aceasta nu este preocupată să sprijine antreprenorii români astfel să valorificăm masa lemnoasă la un nivel superior“, a declarat antreprenorul.