FACEBOOK: Mark Zuckerberg și întreaga conducere a companiei anchetată în Germania pentru tolerarea de mesaje violente

FACEBOOK: Mark Zuckerberg și întreaga conducere a companiei anchetată în Germania pentru tolerarea de mesaje violente
Foto: taxjusticeblog.org

Marck Zuckerbeg împreună cu membri principali ai conducerii companiei Facebook sunt investigați în Germania pentru tolerarea pe rețeaua de socializare a mesajelor de tip rasist, violent, șicare instigă la ură, anunță Mediafax.

Compania Facebook este suspectată de încălcarea legilor germane ce interzic mesajele care instigă la violență și refuz de eliminare a conținutului rasist.

Procurorii din landul Bavaria au primit o cerere din partea parchetului german să oblige compania Facebook să respecte legile pentru combaterea rasismului, xenofobiei și negaționismului.

În septembrie avocatul Chan-jo Jun din orașul Würzburg a formulat o solicitare de investigare a companiei Facebook și a menționat în plângerea penală 438 de postări online calificate drept inadecvate, ce conțineau mesaje violente, și cu caracter rasist.

Procurorii au respins atunciinițiativade investigare Facebook, deoarece nu aveau jurisdicție, întrucât compania are sediul european în Irlanda.

Vineri seara procuratura din Munchen a anunțat că a fost inițiată o anchetă care vizează compania pentru încălcarea legilor germane privind mesajele rasiste.

Facebook se apără declarând că nu a încălcat legislația germană și că depune eforturi pentru filtrarea mesajelor care au conținut violent.

"Nu facem comentarii pe tema posibilei investigaţii, dar putem spune că acuzaţiile sunt lipsite de fundament şi că nu există nicio încălcare a legislaţiei germane de către Facebook sau angajaţii companiei", a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`