David Cameron, despre dreptul de veto: Am pus pe primul loc interesele Marii Britanii

David Cameron, despre dreptul de veto: Am pus pe primul loc interesele Marii Britanii

Premierul britanic David Cameron pune pe primul plan interesele Marii Britanii, de aceea a exercitat dreptul de veto pentru a evita semnarea unui nou tratat economic european, notează Sky News.

Cameron susține că nu a avut altă alternativă, decât să fie primul lider englez care folosește dreptul de veto într-o decizie europeană. El a insistat asupra faptului că Marea Britanie va avea aceași infleunță în Uniunea Europeană cum a avut-o și până acum.

„Am făcut-o pentru a proteja interesele Marii Britanii. Avem acest drept în Europa”, a declarat David Cameron.

Premierul a declarat că țara sa nu s-a exclus din UE, în ciuda opoziției vehemente față de proiectul de modificare al tratatului UE.

Nu ne-am exclus, suntem în Uniunea Europeană, suntem un membru de prim rang al pieţei unice„, a spus Cameron.

Cameron a precizat că Guvernul de la Londra nu dorește să facă parte din zona euro sau din spațiul Schengen.

În materie de apărare, noi suntem principalul membru european din cadrul NATO, iar în materie de politică externă noi suntem unul din principalii actori. Dar nu suntem în zona euro, nu vrem să fim, nu suntem în Spaţiul Schengen şi sunt fericit pentru că vreau să folosim frontierele pentru a ne proteja de imigraţia ilegală, de arme şi droguri„, a încheiat David Cameron.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
06:59 - Actorul român Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în filmul „A Different Man”: „Este pentru mama mea care a plecat din România”
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)