Guvernul german vrea să blocheze preluările de companii locale de către investitori chinezi.
Guvernul german se gândește că unele dintre cele mai preţioase tehnologii ale ţării ar putea ajunge în mâinile chinezilor, conform ZF.
În acest sens, guvernul german exercită presiuni pentru adoptarea de noi reguli la nivelul UE care ar permite statelor membre să-şi protejeze companiile din sectoare strategice de asaltul chinezilor, în special când cumpărătorii au legătură cu statul chinez.
Mişcarea vine ca reacţie la o serie recentă de tranzacţii în care sunt implicaiţi investitori chinezi.
Într-un interviu acordat FT, ministrul adjunct al economiei din Germania, Matthias Machnig, a declarat că guvernul agrează investiţiile străine, însă priveşte cu reticenţă tranzacţiile care par manevrate de stat sau care implică o simplă încercare de a câştiga acces la tehnologii germane.
“Trebuie să dispunem de capacitatea de a investiga tranzacţiile când este clar că raţionamentul din spatele acestora ţine de politica industrială sau transferuri de tehnologie”, a declarat ministrul german, indicând necesitatea unei baze juridice mai solide pentru astfel de investigaţii.
Conform legislaţiei germane actuale, autorităţile pot inverveni numai pentru blocarea preluării de întreprinderi din industria apărării sau companii care sunt implicate în securitatea IT şi procesarea documentelor secrete de stat.