Președintele PMP Traian Băsescu a avut pe pagina sa de Facebook un mesaj despre situația creată de tragedia din clubul Colectiv.
Băsescu este de părere că dacă liderii din sănătate care cunoșteau situația spitalelor din Românie ar fi activat mecanismele europene de prima dată, numărul victimelor era mai mic.
“Exact acum un an, se producea cea mai mare catastrofă de după revoluţie. Bilanţul dramatic al tragediei? 64 de suflete tinere s-au înălţat la cer.
Şi tot exact acum un an ,prin toate televiziunile, lideri ai Ministerului Sănătăţii, cu un tupeu greu de imginat, declarau public şi ne asigurau că pot face faţă dezastrului, că spitalele au tot ce le trebuie, că suntem pregătiţi, că avem condiţii precum în Germania, întîrziind cu o săptămână declanşarea mecanismelor europene pentru situaţii de urgenţă.
Cu siguranţă, dacă liderii din sănătate care ştiau şi despre dotarea spitalelor, şi despre infecţiile nosocomiale din spitale ar fi activat mecanismele europene din primul moment, astăzi, numărul victimelor ar fi fost mai mic. De aceea, este greu de acceptat că vinovaţii pentru moartea celor 64 de tineri sunt doar printre funcţionari mărunţi.
Dumnezeu să ocrotească sufletele celor înălţaţi la cer şi să-i întărească pe cei răniţi, dar rămaşi pe pământ în grea suferinţă.
Condoleanţe familiilor celor dispăruţi”, a scris Băsescu pe Facebook.