O asociație a donat Spitalul CF Constanța tacâmuri, pentru ca pacienţii să nu mai vină cu ele de acasă (VIDEO)

O asociație a donat Spitalul CF Constanța tacâmuri, pentru ca pacienţii să nu mai vină cu ele de acasă (VIDEO)

Spital dotat cu veselă din donații. Este măsura de urgenţă la care a apelat Spitalul CF Constanța. O asociaţie a donat către unitatea medicală farfurii, furculiţe şi căni, pentru ca pacienţii să nu mai vină cu ele de acasă, informează B1 TV. Managerul recunoaşte că bugetul primit de la Casa de Asigurări este mult prea mic pentru a asigura necesarul pentru bolnavi.

Impresionați de vorbele unui pensionar care a fost internat la Spitalul CF Constanța, membrii unei asociaţii au donat unității medicale 150 de farfurii, căni, linguri și furculițe.

Managerul spitalului recunoaște că bugetul lunar primit de la Casa de Asigurări de Sănătate este insuficient, iar mai bine de 80% din sumă se duce pe cheltuielile cu personalul.

O asociație a donat Spitalul CF Constanța tacâmuri, pentru ca pacienţii să nu mai vină cu ele de acasă

#DIRECT_ONE_sy62oy#

Părerile bolnavilor despre condițiile din spital sunt împărțite. Cei care se externează se declară nemulțumiți în timp ce pacienții internați spun că nu există probleme.

Dacă tacâmurile le dau de furcă angajaţilor spitalului, când vine vorba despre aparatura medicală problemele se complică şi mai mult. Managerul Spitalului CF Constanţa susține că a primit finanțare de la Ministerul Transporturilor, în subordinea căruia se află unitatea medicală, pentru achiziționarea unui computer tomograf. Aparatura ar trebui să ajungă în spital până la jumătatea lunii decembrie. Totodată, speră ca va putea să suplimenteze fondurile spitalului din donații.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot