Ponta i-ar fi spus lui Năstase să se autosuspende dacă va fi condamnat. Iliescu: Să fim solidari

Ponta i-ar fi spus lui Năstase să se autosuspende dacă va fi condamnat. Iliescu: Să fim solidari
Foto: evz.ro

Poziţia lui Adrian Năstase în PSD pare să nu mai fie una stabilă. Potrivit unor surse din partid, citate de site-ul Ziare.com, preşedintele Victor Ponta i-ar fi transmis lui Năstase că dacă va fi condamnat în vreun dosar aflat pe rolurile instanţelor ar trebui să se autosuspende.

La nivel oficial, Victor Ponta a spus doar că speră ca Adrian Năstase să-și dovedească nevinovăția în dosarul „Mătușa Tamara”. Când vine vorba despre susţinerea partidului lucrurile se schimbă.

Potrivit sursei citate Victor Ponta a arătat că nu va susţine niciun demers prin care partidul să facă zid în jurul lui Adrian Năstase, în cazul în care acesta va suferi vreo condamnare. Iar preşedintele PSD nu e singurul care îi cere lui Năstase să se autosuspende. Mai multi lideri ar sustine ideea ca la nivelul conducerii partidului sa i se ceara presedintelui consiliului naţional al PSD să se autosuspende din partid în situația în care magistraţii vor da o decizie nefavorabilă fostului premier în dosarul Mătuşa Tamara.

De cealaltă parte se situează însă Ion Iliescu, care cere solidaritate în jurul lui Adrian Năstase.

„E clar că e o făcătură acest proces. Noi trebuie să fim solidari cu el, chiar dacă va fi condamnat. Sunt trei procese în care e implicat și sunt toate niște făcături evidente. Nu vreau să nominalizez pe nimeni, sunt din partea Puterii, în general „ a declarat Ion Iliescu, adăugând că o eventuală condamnare a lui Adrian Năstase nu ar afecta deloc imaginea partidului.

Curtea Supremă a amânat decizia în dosarul „Mătușa Tamara”, în care Adrian Năstase este acuzat de corupție, până pe 15 decembrie. În acest dosar sunt acuzați, alături de fostul premier, consilierul acestuia Ristea Priboi și fostul șef al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Ioan Melinescu.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:45 - Care sunt românii care primesc salarii mai mari cu peste 23%, după ce Guvernul a majorat salariului minim pe economie
13:44 - Noi controverse îl vizează pe Călin Georgescu. Acesta a plagiat-o pe regina elfă Galadriel din „Stăpânul Inelelor”, într-un videoclip în care vorbește despre cum s-a schimbat lumea
13:24 - MApN: Sistemul PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene
13:23 - Timpii de staționare la granițe se vor reduce cu circa 30 de minute după intrarea în Schengen
13:01 - Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate / Alexandru Rafila: „DSP își face datoria. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”
12:51 - Donald Trump despre demisia directorului FBI drept ”o zi extraordinară” pentru SUA
12:38 - Cătălin Predoiu: „Aderarea deplină la Spațiul Schengen este un rezultat pentru cetățenii români care au avut atâta răbdare și au îndurat această așteptare”
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)