Premierul Ungariei: Trebuie să ne opunem sovietizării Europei de către UE. Viktor Orban, huiduit în fața Parlamentului

Premierul Ungariei: Trebuie să ne opunem sovietizării Europei de către UE. Viktor Orban, huiduit în fața Parlamentului
Foto: thegatewaypundit.com

Premierul Ungariei a făcut declarații controversate la Budapesta, spunând că țara trebuie să fie contra intenției de sovietizare a Europei de către blocul comunitar.

În plus, acesta a mai spus că Ungaria trebuie să-și apere frontierele de migrația în masă, potrivit AFP.

„Nu putem accepta ca Uniunea Europeană, căminul nostru, să fie transformat într-un imperiu al vremurilor moderne. Nu ne dorim Statele Unite ale Europei în locul alianţei unor state libere. Trebuie să salvăm Bruxellesul de la sovietizare, de oamenii care vor să ne spună cum ar trebui să trăim în propriile noastre ţări”, a spus Viktor Orban.

Premierul Ungariei a fost huiduit de cei prezenți la ceremoniile care au marcat șase decenii de la revoluția maghiară contra sovieticilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`