Negocierile dintre Canada și Uniunea Europeană pe tema acordului comercial au căzut: Problema ridicării vizelor pentru români ar putea fi amânată ca efect

Negocierile dintre Canada și Uniunea Europeană pe tema acordului comercial au căzut: Problema ridicării vizelor pentru români ar putea fi amânată ca efect

Probleme pentru diplomație română. Discuțiile privind ridicarea vizelor pentru cetățenii români ar putea fi amânate fără o dată precisă, după eșecul negocierilor dintre Uniunea Europeană și Canada privind acordul comercial CETA.

Acordul comercial a căzut datorită respingerii acestuia de către Belgia. Regiunea Valonia din interiorul Belgiei s-a opus acestui acord indicând chestiuni punctuale și de principiu care țin de protejarea pieței europene a produselor agricole, conform digi24.ro.

În cadrul negocierilor pentru semnarea acordului, Canada s-a arătat dispusă să ridice necesitatea vizei pentru cetățenii români ce vor să meargă în Canada începând de la 1 decembrie 2017, pentru ca România să nu se opună semnării acordului comercial, dar în urma eșecul înregistrat vineri, această chestiune ar putea fi amânată.

Eșecul privind semnarea acestui acord comercial cu Canada, ridică semne de întrebare importante privind negocierile un tratat similar cu Statele Unite, care este deja contestat de mai multe state membre UE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară